Încercarea lui Ridley Scott de a încapsula viața tumultuoasă a lui Napoleon Bonaparte într-un singur film biografic este o sarcină Herculeană, având în vedere complexitatea subiectului. Acesta este un personaj istoric a cărui viață ar fi fost mai adecvată pentru un serial de televiziune cu buget generos decât pentru un film de lungmetraj. Scott, cu experiența sa în crearea de scene de luptă grandioase, abordează subiectul cu o mână sigură, dar se confruntă cu dificultăți în echilibrarea spectacolului epic cu portretizarea mai intimă a lui Napoleon ca soț și tată, ceea ce duce la un rezultat inegal și, uneori, involuntar amuzant.
Filmul, cu un scenariu de David Scarpa, urmărește cu atenție momentele cheie ale carierei lui Napoleon, prezentând și figuri istorice importante din anturajul său. În ciuda acestei abundențe de personaje masculine, Joséphine, interpretată de Vanessa Kirby, iese în evidență ca o prezență dominantă, oferind o perspectivă asupra puterii și influenței în viața lui Napoleon.
Filmul explorează teme precum relația dintre popularitate și putere, sacrificiile făcute pentru menținerea puterii și impactul devastator al războiului, unde gloria este plătită cu viețile a milioane de oameni. Scenele de luptă sunt un punct forte, cu Scott folosindu-și experiența din filme precum “Gladiator” și “Kingdom of Heaven” pentru a crea secvențe de luptă impresionante.
Cu toate acestea, interpretarea lui Joaquin Phoenix ca Napoleon este inegală, fluctuând între un lider abil și un personaj nesigur, ceea ce subminează credibilitatea filmului și atrage critici pentru libertățile luate față de evenimentele istorice. Durata filmului, de aproape două ore și 40 de minute, este simțită, transformându-l uneori într-o lecție de istorie întreruptă de scene de alcov.
În ciuda acestor probleme, “Napoleon” rămâne o experiență cinematografică valoroasă, care merită văzută pe marele ecran pentru a aprecia pe deplin măiestria regizorală și spectacolul vizual.